Mircea Ursache, președinte AVAS - Privatizarea s-a încheiat, dar rolul AVAS este mai important ca oricând pe cel puțin trei paliere: asanarea datoriilor din economie, apărarea intereselor statului în peste 18.000 de litigii și susținerea celor peste 3700 de agenți economici aflați în postprivatizare (Dezbaterea: „Marile privatizări” organizată de cotidianul Financiarul și AVAS)
Exceptând două sau trei societăți, putem vorbi, în anul 2009, de încheierea transferului proprietății de stat către privat. Acest transfer a fost benefic pentru țara noastră, deoarece România avea o industrie costisitoare, coordonată integral de stat, unde nu contau costurile, erau cu totul alte principii - ale unei industrii puternic centralizate. Cel mai grav era că nu contau datoriile acumulate. Nici legislația nu a fost foarte bună, a fost o legislație prin care statul a încercat să acopere propriile erori de administrare.
Mircea Ursache, președinte AVAS – AVAS intenționează să sprijine societățile comerciale din portofoliu pentru depășirea crizei economice mondiale, prin promovarea unui plan de măsuri anticriză (măsuri de ajutor de stat)
Comisia Europeana tine sub supraveghere toate sistemele de ajutor de stat existente in statele membre
In Romania, în vederea aplicării art. 87-89 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi a legislaţiei secundare adoptate în baza acestora si pentru reglementarea procedurilor nationale in materie de ajutor de stat, a fost emisa Ordonanta de Urgenta Nr. 117 din 21 decembrie 2006, care abroga Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.